Reuters notează că Trump a făcut referire la aceleași teme ca în campania electorală anterioară: imigrația ilegală, presa și contracandidata sa democrată din campania din 2016, Hillary Clinton.
„Împreună am învins clasa politică și am readus la putere un Guvern format din oameni, pentru oameni”, a declarat Trump. „Atât tmp cât păstrăm aceeași echipă, vom avea succes. Viitorul nu a arătat nicicând mai bine”, a adăugat el.
Trump a adăugat că politicienii democrați care vor candida pentru funcția de președinte vor schimba situația din Statele Unite în mod radical, legalizând intrarea în țară a migranților pentru ca aceștia să poată vota și, astfel, să îi ajute pe democrați să aibă șanse mai mari în alegeri. „Democrații vor să distrugă țara aceasta”, a declarat el, care a mai adăugat că acest lucru „nu se va întâmpla”. „Credem că țara noastră ar trebui să fie un sanctuar pentru cetățenii care respectă legile, nu pentru infractorii străini”, a mai adăugat Trump.
„În această seară mă aflu în fața dumneavoastră pentru a-mi lansa în mod oficial campania pentru un al doilea mandat de președinte al Statelor Unite. Vă promit că nu vă voi dezamăgi niciodată”, a spus el. Pe parcursul discursului, care a durat mai bine de o oră, Trump a atacat presa americană, despre care a spus că promovează știrile false, a declarat că economia americană este puternică datorită politicilor sale, a subliniat că în ultima vreme a pus presiune asupra Chinei în ceea ce privește comerțul și a adăugat că își propune ca Statele Unite să lanseze o misiune pe Marte.